Hey o.o Mda... Fic-ul este facut de mine si de inca o prietena [Slow Drop]. Ne-am apucat de el pe la inceputul anului, dar tot am amanat postarea lui undeva. In fine, primul capitol o sa vi se para cam... sec? Asa e intotdeauna primul capitol lol, dar eu spun ca celalalte capitole sunt ..mai pline.
Fiecare capitol e impartit in doua parti : prima parte e scrisa de mine si a doua parte de ea. Asa ne-am inteles lol .-. Asta daca vreti sa criticati modul de scriere XD
So, e in premiera Well, speram sa va placa. Asteptam critici/pareri etc etc etc. Spuneti tot XD Nu ne suparam u.u
Intr-un oras plin pana la refuz, o silueta supla isi gasea locul pe o banca uda si murdara. In fata ei, la cativa metri distanta, se afla o cladire uriasa dinspre care venea un miros dulce de scortisoara. Era un bal mascat. Invitatii veneau unul cate unul, cu tinute elegante si indraznete. Mastile le acopereau fetele rozalii, puternic luminate in apropierea candelabrelor. Muzica ii ademenea cu tact pe cei prezenti sa danseze usor. Rochiile bufante ale doamnelor pluteau la fel de usor ca si trupurile fine ale acestora. Costumele negre ale domnilor scoteau in evidenta stralucirea si frumsetea partenerelor acestora. Langa geam era asezata o masa lunga. Cel putin asa parea de acolo, de afara. Masa era incarcata cu tot felul de bauturi scumpe si mancaruri alese. Servetelele si tacamurile argintii nu lipseau, toate acestea stand pe o fata de masa brodata cu fire subtiri si bleo. La masa s-a asezat o doamna , mai degraba domnisoara, ce avea o rochie parca facuta pentru trupul ei subtire. Era atat de frumoasa, incat totul parea un vis in care o printesa suradea in ploaia rece de vara. Miscarile si gesturile erau atat de senzuale, incat fata era invidioasa pe ea , dar in acelasi timp simtea ca o respecta si o iubeste. Cu toate ca ploaia facea un zgomot aproape asurzitor, ii auzea rasul cristalin si ii simtea atingerea calda. Se simtea ciudat. Simtea un sentiment de admiratie, dar si de invidie. O dorea doar pentru ea. Dorea sa o priveasca zile intregi, fara ca ea sa observe. Vroia sa o admire de a distanta, dar in acelasi timp sa o atinga. Si intr-adevar, simtea, dupa mult timp, dragostea. Totusi, asemanarea dintre cele doua fete era evidenta. Isi vedea silueta micuta imbracata intr-o rochie albastra, cu dantela si catifea, ca cea a domnisoarei de la masa. Parul ei lung si castaniu curgandu-i in valuri pe spatele gol, ascunzadu-si chipul dupa o masca magnifica, scotandu-i in evidenta doar ochii albastri in care se oglindeau luminile puternice si dragostea ce o nutrea pentru acea fiinta. Isi dorea mult sa fie in acea incapere, sa nu priveasca totul de la departare, printr-un geam murdar si ud. Isi dorea sa o simta mai aproape, sa-i vorbeasca, sa-si impartaseasca visele, dezamgirile, sperantele... Isi dorea sa aiba hainele doamnelor din incapere, sa fie o Cenusareasa a vremurilor de atunci, dar erau doar vise ce se topeau la gandul ca nu stie de ce s-a trezit intinsa pe iarba, inconstienta, imbracata in niste haine murdare si inacceptabile. Din ochii ei sclipitori a cazut o lacrima calda pe obrazul fin si alb al fetei, care s-a amestecat repede cu ploaia torentiala. Se intreba ce va urma. Dupa cateva minute, in care a admirat in continuare balul printre picaturile ce se prelingeau pe geam, s-a hotarat sa faca o mica plimbare prin oras.
S-a ridicat incet de pe banca. A trecut de cladirea aceea. Vroia sa priveasca inapoi, sa o vada iar, ar fi vrut sa stea acolo pentru totdeauna. Dar simtea ca nu mai rezista. Nu isi dadea seama de ce simte asa ceva pentru o persoana pe care nici macar nu o cunostea, nu isi dadea seama de ce o admira, de ce o privea cu atat de mult respect. Vroia doar sa-si limpezeasca mintea. A trecut pe langa multe cladiri care pareau bantuite. Nu doar pentru ca pareau foarte vechi. Majoritatea usilor erau zgariate, erau cateva geamuri deschise care scartaiau la cea mai mica adiere a vantului. Desigur, si ploaia crea o atmosfera destul de ciudata. Dar nu era doar atat.. nu era nimeni acolo, nu era nimeni la vreo fereastra, nu era nimeni pe strada, nici macar o lumina nu era aprinsa. Toti erau la bal. Cand si-a amintit de bal si-a amintit si de fata aceea. Vroia sa se intoarca acolo si sa o vada iar, dar parca o parte din ea o tinea departe de cladirea aceea. Inca ploua foarte tare. S-a uitat in sus si a lasat stropii reci de ploaie sa ii cada pe fata. Pentru cateva momente a inchis ochii si a incercat sa nu se mai gandeasca la nimic, apoi a inceput sa se plimbe iar. A ajuns in centrul orasului. Acolo cladire nu mai pareau atat de vechi, parca peisajul se schimbase complet. Erau probabil proaspat renovate pentru ca aratau foarte bine. A mai mers pana la parc. Peisajul s-a schimbat din nou, dar nu si ea sau starea ei. Nu era nimeni nici acolo, doar ea si gandurile ei. Era trista si in acelasi timp ardea de dorinta sa se intoarca acolo. Sa priveasca iar prin geamul acela murdar, printre picaturile de ploaie, sa o priveasca iar pe acea fata. Se simtea obosita. Simtea ca se invarte lumea cu ea, nu isi mai dadea seama unde este, cat a umblat, nu mai simtea nici ploaia desi incepuse sa ploua tot mai tare. Vroia sa doarma, intr-un loc cald, intr-o casa primitoare, intr-o camera nu neaparat de printese, o camera obisnuita cu un pat cald si acolo sa fie niste persoane de treaba; casa ei, familia ei. Nu stia cum aratau acele lucruri, nici macar nu stia daca are o familie sau o casa, nu isi mai stia nici macar numele. Tot ce avea erau hainele de pe ea si gandurile ei. A inceput sa planga iar. Singurul lucru care si-l putea dori in acel moment foarte mult era sa stie cine era ea de fapt. Ultimul lucru care si-l amintea era imaginea ei intinsa pe iarba si imbracata in haine murdare. Isi dorea sa nu mai planga, sa stie o data cine e. Un copil s-a apropiat de ea. Era un baiat care probabil avea in jur de 10 ani, cel putin asa arata. Era imbracat cu niste haine care nici macar nu erau pe masura lui. Ii erau prea mari si le taraia dupa el, pe langa asta, erau si foarte murdare. Avea pe cap o sepcuta visinie. Era ud tot, si murdar. I-a cerut fetei un banut sau ceva de mancare. Ii era mila de el, dar ce putea sa faca? Nu avea nici bani, nici mancare, de fapt nici ea nu mai mancase de aproape trei zile. S-a asezat langa ea si a inceput sa fredoneze un cantec. Parea un cantec foarte cunoscut dar nu isi dadea seama de unde il stia. Baiatul s-a uitat la ea pentru cateva clipe. Nu i se vedea fata pentru ca avea aceea masca, i se vedeau doar ochii adanci, albastrii si care ascundeau numai tristete. Dupa catva timp s-a apropiat mai mult de ea si a intrebat-o incet 'Te cunosc de undeva?' A ramas mirata si nu stia ce sa zica. Nu stia cine e acel baiat, nu mai cunostea pe nimeni. Dar vocea lui, privirea aceea, ii aduceau aminte de ceva din trecut. Era posibil sa o fi recunoscut cineva? Era posibil sa stie cineva ce s-a intamplat cu ea sau cine e? Nu stia ce sa mai spuna.
Fiecare capitol e impartit in doua parti : prima parte e scrisa de mine si a doua parte de ea. Asa ne-am inteles lol .-. Asta daca vreti sa criticati modul de scriere XD
Intr-un oras plin pana la refuz, o silueta supla isi gasea locul pe o banca uda si murdara. In fata ei, la cativa metri distanta, se afla o cladire uriasa dinspre care venea un miros dulce de scortisoara. Era un bal mascat. Invitatii veneau unul cate unul, cu tinute elegante si indraznete. Mastile le acopereau fetele rozalii, puternic luminate in apropierea candelabrelor. Muzica ii ademenea cu tact pe cei prezenti sa danseze usor. Rochiile bufante ale doamnelor pluteau la fel de usor ca si trupurile fine ale acestora. Costumele negre ale domnilor scoteau in evidenta stralucirea si frumsetea partenerelor acestora. Langa geam era asezata o masa lunga. Cel putin asa parea de acolo, de afara. Masa era incarcata cu tot felul de bauturi scumpe si mancaruri alese. Servetelele si tacamurile argintii nu lipseau, toate acestea stand pe o fata de masa brodata cu fire subtiri si bleo. La masa s-a asezat o doamna , mai degraba domnisoara, ce avea o rochie parca facuta pentru trupul ei subtire. Era atat de frumoasa, incat totul parea un vis in care o printesa suradea in ploaia rece de vara. Miscarile si gesturile erau atat de senzuale, incat fata era invidioasa pe ea , dar in acelasi timp simtea ca o respecta si o iubeste. Cu toate ca ploaia facea un zgomot aproape asurzitor, ii auzea rasul cristalin si ii simtea atingerea calda. Se simtea ciudat. Simtea un sentiment de admiratie, dar si de invidie. O dorea doar pentru ea. Dorea sa o priveasca zile intregi, fara ca ea sa observe. Vroia sa o admire de a distanta, dar in acelasi timp sa o atinga. Si intr-adevar, simtea, dupa mult timp, dragostea. Totusi, asemanarea dintre cele doua fete era evidenta. Isi vedea silueta micuta imbracata intr-o rochie albastra, cu dantela si catifea, ca cea a domnisoarei de la masa. Parul ei lung si castaniu curgandu-i in valuri pe spatele gol, ascunzadu-si chipul dupa o masca magnifica, scotandu-i in evidenta doar ochii albastri in care se oglindeau luminile puternice si dragostea ce o nutrea pentru acea fiinta. Isi dorea mult sa fie in acea incapere, sa nu priveasca totul de la departare, printr-un geam murdar si ud. Isi dorea sa o simta mai aproape, sa-i vorbeasca, sa-si impartaseasca visele, dezamgirile, sperantele... Isi dorea sa aiba hainele doamnelor din incapere, sa fie o Cenusareasa a vremurilor de atunci, dar erau doar vise ce se topeau la gandul ca nu stie de ce s-a trezit intinsa pe iarba, inconstienta, imbracata in niste haine murdare si inacceptabile. Din ochii ei sclipitori a cazut o lacrima calda pe obrazul fin si alb al fetei, care s-a amestecat repede cu ploaia torentiala. Se intreba ce va urma. Dupa cateva minute, in care a admirat in continuare balul printre picaturile ce se prelingeau pe geam, s-a hotarat sa faca o mica plimbare prin oras.
S-a ridicat incet de pe banca. A trecut de cladirea aceea. Vroia sa priveasca inapoi, sa o vada iar, ar fi vrut sa stea acolo pentru totdeauna. Dar simtea ca nu mai rezista. Nu isi dadea seama de ce simte asa ceva pentru o persoana pe care nici macar nu o cunostea, nu isi dadea seama de ce o admira, de ce o privea cu atat de mult respect. Vroia doar sa-si limpezeasca mintea. A trecut pe langa multe cladiri care pareau bantuite. Nu doar pentru ca pareau foarte vechi. Majoritatea usilor erau zgariate, erau cateva geamuri deschise care scartaiau la cea mai mica adiere a vantului. Desigur, si ploaia crea o atmosfera destul de ciudata. Dar nu era doar atat.. nu era nimeni acolo, nu era nimeni la vreo fereastra, nu era nimeni pe strada, nici macar o lumina nu era aprinsa. Toti erau la bal. Cand si-a amintit de bal si-a amintit si de fata aceea. Vroia sa se intoarca acolo si sa o vada iar, dar parca o parte din ea o tinea departe de cladirea aceea. Inca ploua foarte tare. S-a uitat in sus si a lasat stropii reci de ploaie sa ii cada pe fata. Pentru cateva momente a inchis ochii si a incercat sa nu se mai gandeasca la nimic, apoi a inceput sa se plimbe iar. A ajuns in centrul orasului. Acolo cladire nu mai pareau atat de vechi, parca peisajul se schimbase complet. Erau probabil proaspat renovate pentru ca aratau foarte bine. A mai mers pana la parc. Peisajul s-a schimbat din nou, dar nu si ea sau starea ei. Nu era nimeni nici acolo, doar ea si gandurile ei. Era trista si in acelasi timp ardea de dorinta sa se intoarca acolo. Sa priveasca iar prin geamul acela murdar, printre picaturile de ploaie, sa o priveasca iar pe acea fata. Se simtea obosita. Simtea ca se invarte lumea cu ea, nu isi mai dadea seama unde este, cat a umblat, nu mai simtea nici ploaia desi incepuse sa ploua tot mai tare. Vroia sa doarma, intr-un loc cald, intr-o casa primitoare, intr-o camera nu neaparat de printese, o camera obisnuita cu un pat cald si acolo sa fie niste persoane de treaba; casa ei, familia ei. Nu stia cum aratau acele lucruri, nici macar nu stia daca are o familie sau o casa, nu isi mai stia nici macar numele. Tot ce avea erau hainele de pe ea si gandurile ei. A inceput sa planga iar. Singurul lucru care si-l putea dori in acel moment foarte mult era sa stie cine era ea de fapt. Ultimul lucru care si-l amintea era imaginea ei intinsa pe iarba si imbracata in haine murdare. Isi dorea sa nu mai planga, sa stie o data cine e. Un copil s-a apropiat de ea. Era un baiat care probabil avea in jur de 10 ani, cel putin asa arata. Era imbracat cu niste haine care nici macar nu erau pe masura lui. Ii erau prea mari si le taraia dupa el, pe langa asta, erau si foarte murdare. Avea pe cap o sepcuta visinie. Era ud tot, si murdar. I-a cerut fetei un banut sau ceva de mancare. Ii era mila de el, dar ce putea sa faca? Nu avea nici bani, nici mancare, de fapt nici ea nu mai mancase de aproape trei zile. S-a asezat langa ea si a inceput sa fredoneze un cantec. Parea un cantec foarte cunoscut dar nu isi dadea seama de unde il stia. Baiatul s-a uitat la ea pentru cateva clipe. Nu i se vedea fata pentru ca avea aceea masca, i se vedeau doar ochii adanci, albastrii si care ascundeau numai tristete. Dupa catva timp s-a apropiat mai mult de ea si a intrebat-o incet 'Te cunosc de undeva?' A ramas mirata si nu stia ce sa zica. Nu stia cine e acel baiat, nu mai cunostea pe nimeni. Dar vocea lui, privirea aceea, ii aduceau aminte de ceva din trecut. Era posibil sa o fi recunoscut cineva? Era posibil sa stie cineva ce s-a intamplat cu ea sau cine e? Nu stia ce sa mai spuna.
