Lost in paradise

Well, intr-o seara, cum n-aveam ce face, mi-am pus capul in functiune si am creat ceva nou si ciudat lol. De fapt mai bine va las pe voi sa va lasati parerea XD
Ca de obicei, astept critici, pareri si sfaturi etc XD Thx


Noapte. Creatie. Suspans. " Paradisul... Da! Asta va fi paradisul! Si nu-l voi imparti cu nimeni. Va fi doar al meu. Eu voi fi Dumnezeul acestei lumi. Eu voi fi si Adam si Eva. Eu voi fi totul! "

Fata isi lua privirea de la pensula ei incarcata de albastru si privi stelele. Un sentiment de tristete ii inunda corpul. "Stelele sunt atat de singure... Batrane, stinghere, stinse." Gandul o inspaimanta. O lacrima i se prelinse pe obrazul ei fin. "Inca un pas spre nebunie, Odette. Inca un pas spre nebunie, nimic mai mult."
Liniste. Se auzea doar pensula pe hartia aspra. O pensula ce exprima sentimente inumane, dorinte arzatoare si un nou paradis gol. Tabloul era aparent simplu, ideea nu. Nisip fierbinte, stralucitor, o mare fara margini si un cer insorit. Fata mai adauga cateva valuri si cateva umbre. Acum soarele isi lasa razele peste mare, iar marea imbratisa intregul cer. " Da, Odette. Marea va iubi intotdeauna cerul, chiar daca doar in pictura ta isi poate exprima iubirea, chiar daca doar in pictura ta isi poate imbratisa alesul, marea va fi mereu iubita pierduta a cerului... Un infinit iubind un infinit!" Tabloul era gata. Fata iesi din incapere, fara sa faca vreun sunet. Urca la etaj, deschizand toate usile si toate geamurile. Cobori, facand acelasi lucru si in camerele de jos. Intr-una din ele, isi daduse rochia bej jos. Cauta un costum de baie si il imbraca. Invelindu-se cu un capot, se intoarse in camera unde statea muta pictura. Zambi la vederea locului pe care urma sa-l viziteze. Inchise ochii, atingand usor tabloul inca ud. In urmatoarele clipe isi simti corpul din ce in ce mai usor, pierzandu-si pentru cateva clipe constiinta. Se trezi pe nisipul fierbinte ca de sidef. " Bravo, Odette, stiam ca vei reusi!" Privi soarele ce-i lumina fata. Un soare care se vedea perfect, in nuantele focului arzator. Si apoi marea... Marea care imbratisa cerul. Valuri spumoase loveau nisipul ud.. Fata se ridica de jos, lasand capotul langa ea. Pasi incet spre mare, lasand urme fine pe nisip. Intra in apa incet, vrand parca sa traiasca clipa. "Ah... Marea! Cat de mult imi doream sa simt apa rece, sa simt firele de nisip pe talpi. Nu pot sa cred ca sunt aici..." Se scufunda pret de o clipa pentru a se obisnui mai repede cu apa. Inainta in mare. Atat de mult albastru, atat de multa goliciune! Incepu sa inoate. Inota acum in acel imens albastru. Nu stia daca marea din pictura ei are un capat, sau daca se mai sfarseste vreodata. Dar nu ii pasa, isi putea imagina asta, nu era nevoie sa dovedeasca. Dar era fericita. Era cu adevarat fericita in apa ce o inconjura sub razele fierbinti ale sorelui. Simti nisip sub picioare. Pentru un moment ramase confuza, dar isi dadu seama de un lucru important : chiar daca nu desena unele elemente, in acest caz nisipul din mare, ele apareau pentru ca asa era firesc. Zambi si inota in continuare. Isi traia visul.
Dupa un timp iesi din apa. Era uda din cap pana in picioare, dar se sterse cu capotul. "Data viitoare as putea sa-mi fac si putina companie" gandi ea, razand. Se apropie din nou de malul marii, unde nisipul era ud. Incepu sa faca un castel de nisip, dar urmatorul val mare il darma. Construi inca unul, dar si acetsa avu aceeasi soarta. Mai facu unul, mai mare, cu gemulete, pod si un sant. Ii lua cam 30 de minute, dar era multumita de rezultat. "Vreau sa am si eu un castel" spuse ea cu voce tare. "De-as putea sa ..." Glasul ei cobori brusc, oprindu-se. "Poti!"
Dupa 5 castele distruse, fata zambi amar, ridicandu-se in picioare. Intra din nou in apa, cu capotul pe ea. Inchise ochii, rasufla adanc si din nou acea senzatie de pierdere a greutatii si ... Acasa! Era uda din cap pana in picioare, picaturi sarate prelingandu-se pe tot corpul. "Urmatoarul loc va fi cu siguranta unul mai uscat si mai mare!"

Uau, Dimethicone! E intr-adevar superb! Tine-o tot asa si ganbate ne!!

Este un one-shot? Dupa cum se termina, cred ca da. Greseli de tastatura si de redactare nu am vazut, iar povestea este frumoasa, chiar frumoasa. Sa pictezi ceva, apoi sa-ti imaginezi ca esti in acel desen suna frumos. Cel mai mult mi-a placut faza in care ea s-a trezit acasa, dar uda. Ca si cum ai fii revenit dintr-un alt univers. Interesant, tine-o tot asa ;)!

O idee buna si transpusa la fel, bine. Mi'au placut, printre putinele dati intr'un fic, gandurile sale, pasajele in care vorbea cu sine, rostind cu tarie sau nu. Caracterul tipei e unul bine conturat, ficul e echilibrat, intr'un taler aflandu'se descrierile, marea si izul ei inconfundabil, iar in celalat reusind in a ochi si fata, caracterul ei visator, dominat de dorinte puternice s.a.
Frumoasa parte, dupa cum s'a mai spus, ultima..cand se trezeste la realitat, insa uda cap-coada.
Asta imi aminteste de o veche incercare de one shot de'a mea, ceva asemanator..ma rog, asemanare-marea =]]...insa evident...daca nu e far la mine, nu sunt eu xD
Parti urate in ceea ce ai scris?
As apela la 'mereu se poate mai bine', insa asta ar fi in cazul de a arata ca am si ochi de critic.
Bla-bla, sa mai fim si modesti... eu cred ca e in regula, mi'a placut ca sentiment produs ^^

Nu, nu este un one-shot XD Este un fic cu mai multe capotile lol.
And girls, thx pentru comentarii XD M-au ajutat mult sa fac asta mai departe.
Aaaand... BlitzZMay, ai perfecta dreptate cu "As apela la 'mereu se poate mai bine'" Chiar si ceva perfect poate fi facut mai bun, intotdeauna.
Anywayz, have fun si astept, bineinteles critici si pareri.


Afara ploua torential. Picaturile de ploaie se prelingeau pe gemul murdar al casei, lasand urme. Vara lasa incet, incet sa cada cortina... Toamna avea sa-si faca aparitia. Odette ura toamna. Cu toate ca era anotimpul in care se simtea inspirata pentru picturile ei, ura melancolia in care se adancea cand acest anotimp venea. Simtea pe sira spinarii un fior de fiecare data cand calca pe frunzele uscate, moarte. Copacii goi o incantau mereu, dandu-i o senzatie de golire sufleteasca, de usurare. Toamna era o entitate necunoscuta, dar foarte aproape pentru ea. Toamna era o persoana care nu se arata niciodata. O persoana care era imbracata in culori pastelate, cu parul lung si carliontat. Purta intotdeauna pantofi cu toc, si avea un evantai la ea.

Odette isi cauta culorile si pensoanele cele mai bune : avea sa faca o incercare noua si nu putea sa dea gres. Se aseza in fata geamului, alaturi de blocul de desen nou si obiectele care-i trebuiau. O prima linie bej o facu sa tremure putin. Se linisti in cateva clipe, continuand cu aceeasi nuanta. In curand, un scaun din lemn aparu in pictura fetei.Schimba culorile. Un pic de roz pal, niste maro deschis si un galben aprins isi facura aparitia pe foaia de bloc. Acum o persoana se odihnea pe scaunul din lemn din pictura. Era o femeie cu parul buclat si cu o rochie lunga, maro. Feminitatea femeii se oglindea pe chipul ei. Trasaturi fine, delicate ii alcatuiau fata. Mainile erau impreunate, coapsele bine conturate, forma sanilor accentuata. Parul ii era dat pe spate, scotand in evidenta o frunte lata, fara riduri. Ochii mari scoteau in evidenta genele lungi si negre. Buzele formau un zambet amar, abatut. Odette adauga ultimele retusuri: niste flori prin par, niste accesorii pentru rochie si inca un scaun gol. Odette zambi multumita. Nerabdatoare, alerga in camera cu haine. Timp de 10 minute isi cauta o rochie potrivita. Gasi una neagra, eleganta. O imbraca, strangand corsetul cat se poate de tare. In cutia cu bijuterii gasi un lantisor fin de argint pe care si-l puse la gat. Parul il stranse intr-o coada mare, lasandu-l sa-i curga in valuri pe spate. Incaltase niste pantofi negri, de lac. Se parfuma, luandu-si si evantaiul ei rosu. Intorcandu-se in camera cu pictura, facuse fondul negru. Adauga un pix si un carnetel. Lasa pictura sa se usuce, timp in care isi trase manusile si isi cauta niste inele.
Atinse pictura cu finete. Aceleasi senzatii ca si pana acum.
Se trezi usor ametita intr-un loc. Ce fel de loc? Probabil cel din picura ei....
"Odette... Odette...!" O voce tandra o striga. Ecourile amagitoare o faceau sa caute persoana aceea cu disperare, in toate partile. "Odette, nu ma vezi...? Odette!" Vocea devenea din ce in ce mai alarmata si plangacioasa. "Odette, haide, trebuie sa ma vezi! Doreste-ti sa ma vezi! Impune-ti asta..." Odette nu mai stia ce sa faca. Lacrimile ii udau obrazul fin, usor parfumat. "Odette, nu plange... doar doreste-ti!" Vocea incerca sa fie mai convingatoare, dar nu reusea decat sa o induca pe Odette in erorare... Brusc o femeie frumoasa aparu in fata ei.
-Odette! Ai reusit, fetita mea.
"Fetita mea"? Cine era aceasta doamna?
-Imposibil... Imposibil... Imposibil...
Odette repeta acel cuvant la nesfarsit. Femeia era inalta, mult mai inalta decat ea cu vrei 20-30 de centimetri. Avea parul lung, carliontat. Ochii mari si expresivi o faceau mai frumoasa decat oricine. Niciun pictor nu ii putea picta frumusetea. Dar Odette reusi.

Femeia se asesza pe scaunul ce-i apartinea. Creatoarea femeii se azeza pe scunul gol din fata ei.
-Esti atat de frumoasa in realitate... reusi Odette sa spuna.
-"In realitate"? rase usor ea. Daca asta este realitate, atunci lumea ta ce mai e?
-Lumea in care traiesc e un nimic, ofta Odette. De cand am primit darul asta, de a avea tot ceea ce pictez, am devenit zeita propriei mele lumi. Pictez de dimineata pana seara. Intru mereu in lumi noi, in alte dimensiuni. Extazul ma cuprinde de fiecare data cand pasesc pe pamant nou. Nici Dumnezeul oamenilor nu simte ceea ce eu simt. Eu pot avea cate lumi imi doresc, el nu are decat una. Placerea, multumirea sufleteasca... Sentimente ce nu pot fi descrise se aprind in mine si ma fac sa merg mai departe. Vreau sa gasesc nemurirea, chiar daca nu cred in ea. Vreau sa creez o lume perfecta, care sa fie doar a mea.
-Nemurire zici...? Din cate situ eu, nemurirea este definita ca traire vesnica, nesfarsita.
-Nu. Pentru mine nemurirea este un mod mult mai atragator de a spune "perioada mai lunga de viata in care nu imbatranesti fizic".
-Ai spus ca esti in cautarea nemuririi.
-O am in maini, se corecta fata, dar nu stiu cum sa o folesesc.
O clipa eterna de liniste se asternu peste cele doua glasuri. Odette nu o scapa din ochi nicio clipa fiinta pe care o facuse din culori. Parea atat de umana si de fireasca... Dar simti ca mersese prea departe cu discutia brusca despre sentimentele ei.
-De unde imi stii numele? se trezi Odette intraband, fara sa-si dea seama.
Femeia rase mai sonor de data aceasta:
-Esti creatoarea mea. Mai tii minte atunci cand te imbracai ca ti-ai dorit ca eu sa-ti fiu prietena, sa poti vorbi cu mine si sa-ti stiu toate sentimentele, sa te inteleg?
-Da.
-Dorinta ti s-a indeplinit. Orice dorinta se indeplineste. Trebuie doar sa iti doresti cu adevarat. Spre exemplu, ti-ai dorit sa ma vezi. Ti-ai dorit asta, ti-ai impus, dupa cum te-am indrumat.
-Pot sa intru de mai multe ori in pictura asta?
-Poti sa intri de cate ori vrei si chiar te rog sa mai vii. Totul e monoton aici.
-Te-as putea ajuta?
-Ai putea... Sa-mi faci niste companie? Nu oameni, ci obiecte. O oglinda, poate. Si un dulap cu niste haine! Si poate si un carnetel unde sa-mi notez mai multe.
-Tu esti Toamna, in viziunea mea.
-In vziunea ta si in dorinta ta, da, asta sunt. Dar in lumea asta sunt o fiinta ca oricare alta.
-Nu inteleg.
-Tu creezi. Tu asezi temelia. Faci, spre exemplu, doi copii. Intir in pictura, vorbesti cu ei, si iti dai seama ca au sentimente si sunt ca oricare alti copii de varsta lor. Ei iti cer o minge, un manual de istorie si un sah. Pictezi obiectele, le dai ce ai nevoie, ca apoi sa faci altceva mai nou, mai atragator. Si uiti de ei. Dar ei se vor multumi cu sahul, mingea si vor citi manualul de istorie de 50 de ori, daca va fi nevoie. Odette, nu esti prima si nici ultima femeie cu harul acesta. Trebuie sa intelegi ca in aceasta lume, sunteti mai multi si aveti nevie unul de altul...
Dar femeia disparea incetul cu incetul, facandu-se transparenta.
-Energia mea, Odette. Se duce... Vino maine, cam pe la aceesi ora si o sa-ti explic mai multe...

Fara sa vrea, fata se trezi intinsa pe podea, lipsita de orice putere. Adormi plangand, cu gandul la femeia din tablou.
"Cine esti, de fapt, Odette... Si ce creezi?"
Intrebari grele ii macinau sufletul, dar somnul era mai dulce decat orice in acel moment

Deoarece este fic, iar eu abia acum mi'am dat seama, cred ca ar trebui sa ma leg si de titlu.
"Lost in paradise"
Potrivit, aprofundat devine interesant, la prima vedere avandu'si ceva obisnuit.
Pierduta in propriul ei paradis... "pierduta" atribuindu'i si confuzia, desprinderea de lume, diferentierea, creandu'si propriul univers in care incepe a se departa si a se lasa corupta de ideea dumnezeului din ce in ce mai mult.

Nu am rezistat sa nu iti iau la puricat fiecare fraza, slava tie chef nebun!
Vorbind din prisma amatorului,nefiind sigura pe ceea ce vroiam sa spun si nefiind nici acum, am inceput in a lua fiecare cuvintel in parte, astepta'te la un comentariu absolut pentru o fraza. *ih, la naiba, stiu*

Toamna era o entitate necunoscuta

Nu te contrazici?..explica'mi ceea ce vroiai sa spui, poate am interpretat gresit.

Brusc o femeie frumoasa aparu in fata ei.

As fi apelat la ceva mai elegant si concret.
Fraza accelereaza cursul normal care ar fi trebuit sa'si ia loc.

Niciun pictor nu ii putea picta frumusetea. Dar Odette reusi.

Eu si punctuatia!
Nu stiu cat de incorect e modelul ales, insa in viziunea mea, "niciun pictor nu ii putea picta frumusetea, dar Odette reusi." ar fi varianta buna.

Femeia se asesza pe scaunul ce-i apartinea. Creatoarea femeii se azeza pe scunul gol din fata ei.

azeza- aseza
asesza- aseza
Femeia- femeii
Repetie suparatoare, am mai vazut si in cazul substantivului 'Odette' pe ici-colo.

Nici Dumnezeul oamenilor nu simte ceea ce eu simt. Eu pot avea cate lumi imi doresc, el nu are decat una.

Nu e de reprosat avand in vedere ca se vorbeste din viziunea tipei. Mi'ar fi placut ca personajul tau sa aiba si ceva realist in el, un simt al cunostintei si sa aprofundeze cu ochi de artist.
E binisor si asa anyway, cu arhicunoscuta fata usor oarba.


Ai incheiat'o cam brusc, trebuia sa mai spui cate ceva, de unde incepuse sa planga s.a.
De asemenea, mi'ar fi placut sa evidentiezi femeia din tablou, sa arati ca intr'adevar era speciala, sa o unicizezi, poate chiar sa ii dai ceva ciudat, reprezentand un anotimp.
Comparativ cu primul capitol, acesta este sub el.
Te'ai lasat coplesita de laude si incurajari, ai dat curs simplificand si nemaiacordand timpul necesar unui lucru?
Daca da, crede'ma, n'o zic de kinky- rinky, mi s'a intamplat, stiind ca am asigurat ceva sa o las cam in vant xDD
Oricum, e un fic foarte dragutel. Daca ai sta ceva mai mult la el si ai trage cu ochiul la niste lucruri cred ca ti'ar iesi o treaba foarte buna.